Tomești este o comună în județul IașiMoldovaRomânia, formată din satele ChicereaGoruniTomești (reședința) și Vlădiceni. Comuna se află în estul județului, la est de municipiul Iași, pe malul drept al Bahluiului și al râului Jijia, în zona confluenței celor două râuri, pe pantele nordice ale Podișului Central Moldovenesc. Este străbătută de șoseaua națională DN28, care leagă Iașiul de punctul de trecere a frontierei cu Republica Moldova de la Albița. La Tomești, acest drum se intersectează cu șoseaua județeană DJ248D și din el se ramifică șoseaua județeană DJ249E. DJ248D duce spre nord la Holboca și spre sud-vest la Bârnova (unde se termină în DN24). DJ249E duce spre est la Țuțora.[5]